Secretul succesului: sfaturi de la antreprenori

Acasă » Noutăţi » Societate şi cultură » Secretul succesului: sfaturi de la antreprenori

Antreprenorii iau inițiativă și transformă ideile în acțiune. Ei au darul de a identifica posibilități de afaceri și de a transpune provocările și visurile în povești de succes.
Antreprenorii transformă viziunile în realitate, asumându-și riscurile de pe parcurs. Prin demararea și extinderea afacerilor lor, ei creează locuri de muncă și devin
vectori ai economiei naționale și internaționale.


Cu toate acestea ducem lipsă de antreprenori. Sondajele arată că aproape jumătate din cetățenii Uniunii Europene (47 %) nu s-au gândit niciodată să demareze o afacere. Care este cauza? A fi un antrepenor înseamnă să faci față la o mulțime de provocări. Dar... aduce și împliniri: libertatea de a fi stapânul propriului destin.


Pentru încurajare vă propunem o serie de sfaturi de la antrepreorii de succes din Europa:


"Simplul gând de a demara o afacere este deja o cale către lumea afacerilor. Dacă decideţi să treceţi la fapte, urmaţi-vă viziunea şi standardele, stabiliţi-vă standarde şi credeţi în propria poveste de succes." (Arta Bazovska, Letonia)


"Dă tot ce ai mai bun, iar rezultatele vor apărea. Trebuie să doreşti să ştii, să ştii ce doreşti şi să faci tot ceea ce este necesar pentru a reuşi." (Egidijus BIKNEVICIUS, Lituania)


"Trebuie să analizeze competiţia, să construiască o strategie unică, să fie diferiţi şi să nu rămână fără lichidităţi. Pregătiţi-vă tubul de oxigen (fluxul financiar) şi
verificaţi-l constant." (László BÓDI, Ungaria)


"Transformaţi-vă munca într-un hobby şi într-o vocaţie; atunci veţi fi buni în ceea ce faceţi. Orice ţi se întâmplă în viaţă, să nu pierzi niciodată încrederea în tine însuţi." (Dagmar BOLLINFLADE, Germania)


"Pentru a fi diferit, stabileşte-ţi întotdeauna obiective foarte ambiţioase. Nu vă temeţi niciodată de cei care sunt mai mari şi mai puternici. În schimb, stabiliţi-vă obiective şi nu uitaţi să aveţi încredere că le veţi atinge! Adevăratele obstacole există doar în mintea proprie. Dacă aveţi încredere în voi înşivă, obstacolele devin soluţii." (Ivo BOSCAROL, Slovenia)


"Gândeşte, planifică, execută: urmează-ţi instinctele şi nu
renunţa!Nu staţi pe gânduri. Trebuie să aveţi cu adevărat pasiune şi determinare pentru a reuşi. Fiţi sinceri cu propria persoană şi cereţi sfaturi." (Richard CULLEN, Irlanda)


"Nu este greu pentru că avem eşecuri, ci este greu tocmai pentru că nu trecem peste eşecuri. Trebuie să credeţi în proiectul personal, asumaţi-vă riscuri şi fiţi îndrăzneţi." (Olivier DESURMONT, Franta)


”Nimic nu este greu pentru cei înzestraţi cu voinţă. Să nu vă fie niciodată frică de propriile idei şi visuri" (Maria FERMANELLI, Italia)


"Să nu vă fie teamă să porniţi la drum şi să vă urmaţi instinctul. Totuşi, faceţi acest lucru doar având o pregătire şi cunoştinţe solide şi aptitudini excelente, altfel nu
este decât o dovadă de naivitate. Nu renunţaţi la primul obstacol - provocările trebuie înfruntate direct şi considerate drept ocazii de a învăţa." (Angele GIULIANO, Malta)


"Profesionalism, respect, echitate, credinţă, dreptate. Nu este suficient să doreşti ceva; trebuie să ai şi capacitatea să acţionezi. Această profesie necesită multă muncă asiduă, devotament, efort şi implicare." (Maria GRAPINI, România)


"Nu te opri, insistă. Insistaţi! Fiţi sinceri cu propria persoană şi cu cei din jur; fi ţi 100 % dedicaţi pentru ceea ce faceţi şi asiguraţi-vă că ştiţi ce sacrifi cii TREBUIE făcute pentru a reuşi, chiar şi în viaţa privată! Puneţi-vă în mişcare şi nu vă opriţi!" (Peter HARTZBECH, Danemarca)


"Fiţi modeşti, creaţi un produs de valoare pentru clienţi, lucraţi alături de persoanele potrivite, lângă care vă simţiţi confortabil, planificaţi pe termen lung, aveţi grijă de clienţi, nu renunţaţi, autodepăşiţi-vă pentru clienţi, acordaţi încredere celor care o merită, luaţi decizii!" (Shahzad RANA, Norvegia)


"Cel mai important lucru este să vă iubiţi munca şi ceea ce intenţionaţi să faceţi. Este important să ai obiective, dar trebuie să fii pregătit să munceşti din greu pentru a le atinge. Priviţi înainte şi credeţi în propriul succes, în ciuda influenţelor negative care pot apărea. Această credinţă este jumătate din succes." (Nejdet TISKAOĞLU, Turcia)


"Primul şi cel mai important lucru este decizia cu privire la ce veţi face exact şi cât de departe doriţi să ajungeţi! Dacă aceste lucruri nu vă sunt suficient de clare, mai bine nu începeţi niciodată." (Nikolay TODOROV, Bulgaria)


 


sursa: europa.eu

  • Print Total comentarii: 0 Vizitatori: 5663
Comentarii

 

Adreseaza o intrebare
Ratele de schimb 23.10.2015
Cod Rata MDL
EUR 1 22.5201
USD 1 19.9037
RUB 1 0.3178
RON 1 5.0843
UAH 1 0.9068
Newsletter

Aici te poţi abona la NEWSLETTER pentru a primi prin e-mail noutăţile ce apar pe Portal.

Chestionar
Agenda locală

Meteo 29.05.2017
  • Chişinău

    9°C

    vînt ; 2m/s
  • Bălţi

    11°C

    vînt ; 4m/s
  • Tiraspol

    8°C

    vînt ; 3m/s