Ferma de capre poate fi o afacere agricolă, care să aducă profit, doar dacă se investește și multă muncă, pasiune, dăruire. Despre aceasta ne-a comunicat o tânără de 35 de ani din raionul Orhei, care, alături de soțul său, a investit economiile familiei într-un proiect inspirat din copilărie.

 

Ferma Zinaidei este situată în satul Berezlogi, și a fost înființată în anul 2011, când soții Luchian, după mai multe încercări de ași construi un viitor aici acasă, au decis să se ocupe cu creșterea caprelor de rasa Saneen.

 

„Am început activitatea în domeniul agricol în anul 2011. Inițial ne-am axat pe creșterea oilor, treptat, însă ne-am orientat spre capre. Motivul care a sta la baza deciziei a fost faptul că laptele de capră are mai multe beneficii, și eram întrebați de cumpărătorii noștri mai mult de laptele de capră. Totodată, perioada de mulgere a caprelor este mai mare decât a oilor. Mai mult ca atât, de la oi vindem doar brânză, în timp ce de la capre este solicitat și laptele. Astfel, am ajuns la concluzia că este mai avantajos să crești capre”, a povestit Zinaida.

default name

Foto: agrobiznes.md

 

Optimiști că ar putea avea o afacere rentabilă au decis să investească în procurarea caprelor de rasa Saneen, care sunt recunoscute că dau cel mai mult lapte.

 

„Ne-am gândit să ne ocupăm cu creșterea caprelor deoarece am observat că este un sector în descreștere, tot mai puține capre se cresc, dar nu numai oi și vaci, în timp ce oamenii continuă să consume lapte, dar și brânză. Totodată, este la mare căutare un produs natural calitativ. În general, sunt de părerea că decât să consumi ceea ce nu e calitativ, mai bine să nu consumi deloc. Astfel, în anul 2016 am cumpărat 50 de capre din rasa Saneen, care dau cel mai mult lapte, dar la moment suntem axați mai mult pe înmulțirea lor pentru a majora numărul de capre, adică la moment nu ne bazăm pe a produce cât mai mult lapte ci pe a avea animale sănătoase, puternice, astfel ca să avem și iezi buni”, a mai explicat tânăra.

 

Banii familiei au fost prea puțini, iar pentru a ajunge la rezultatul și scopul scontat aveau nevoie de utilaje moderne care să sporească rentabilitatea muncii.

 

„Am aplicat la Proiectul ”Femei în afaceri” pentru a putea procura un mixer malaxor, pentru că am observat că multă mâncare se irosește, practic 60% se consumă, iar 40% se aruncă. Datorită utilajului se obține o masă uniformă, omogenă și animalul beneficiază de toate calitățile nutritive. Nu se face risipă de mâncare. Și în tulpina ierbii se conțin la fel multe substanțe nutritive de care au nevoie animalele. Prin intermediul proiectului vom beneficia de circa 110 mii lei pentru a putea cumpăra acest utilaj. Contribuția noastră va fi de 10% din cost”.

 

La momentul depunerii dosarului pentru a participa în cadrul Proiectului-pilot ”Femei în afaceri”, lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), avem 35 de capre tineret Saneen, 125 capre mulgătoare, 87 de capre de 10 luni și 3 țapi de prăsilă.

 

„De fapt, până a ne ocupa cu creșterea caprelor ne-am ocupat și cu alte afaceri care ne-au ajutat să adunăm ceva bani pa care i-am investit în ferma de capre. Desigur că am apelat și la ajutorul rudelor, am luat și un credit, dar altfel nu reușeam să ne dezvoltăm. Desigur că am avut multe momente în care ne gândeam să lăsăm totul și să plecăm, dar realizam că nicăieri nu este ușor și ne-am continuat afacerea”, a mai spus Zinaida Luchian.

 

O capră de rasa Saneen, dacă este alimentată corect trebuie să dea 2 litri de lapte la o mulsoare și costă cam 300 de euro.

 

„Cum am pornit afacerea am procurat un aparat de muls, pentru că am considerat că este foarte important pentru a soluționa mai multe probleme, inclusiv cea cu brațele de muncă. Avem o afacere de familie, dar care are și 2 angajați implicați la îngrijirea caprelor. Dispunem de un segment de clienți care vin și procură brânză, dar și lapte. Ne dorim, pe viitor să achiziționăm și alte utilaje, cum ar fi pentru procesarea laptelui, dar toate la timpul lor. Cea mai mare problemă este lipsa oamenilor care ar fi gată să lucreze”, a menționat antreprenoarea.

default name

Foto: agrobiznes.md

 

Dispun și de teren agricol unde cultivă cereale, dar și furajele necesare pentru hrana caprelor, așa că spune Zinaida, nu întâmpină probleme în ceea ce ține de hrana pentru animale. Iar tinerilor care se gândesc să-și inițieze o afacere le transmite să fie optimiști, puternici, încrezători în ceea ce doresc să facă, și să nu cedeze problemelor ce apar la început de cale pentru că ceea ce nu te distruge, te face mai puternic. Să se gândească foarte bine și doar atunci când se regăsesc în acea afacere să încerce.

 

„Tinerii care sunt în căutarea unei idei de afacere trebuie să aibă mult curaj ca să deschidă o afacere cu caprine. Fiecare trebuie sa-și cunoască capacitățile, posibilitățile și limitele, respectiv trebuie să se gândească bine. Dacă dispui de toate utilajele necesare, eu cred că, este o afacere rentabilă, care poate să-ți aducă venit. În ceea ce privește recuperarea investițiilor, ține de mai mulți factori, care nu pot fi influențați. Pentru viitor ne dorim să ne extindem ca să ajungem până la 300 de capre” ne-a spus optimistă Zinaida Luchian.

 

agrobiznes.md