Și-a început activitatea lucrând în cadrul companiei de construcții create de părinții săi. Pe parcursul anilor a acumulat destule cunoștințe și a hotărât că a venit momentul să dea viață propriei afaceri.

Astfel, de 3 ani, Constantin Hadârcă este antreprenor cu acte-n regulă. Compania pe care o conduce Constantin are două direcții de activitate. Prima reprezintă un atelier de confecții metalice, iar cealaltă oferă servicii de construcție.

Cu puțină creativitate, entuziasm și răbdare Constantin, împreună cu colegii săi, crează lucrări inedite. Până și mașina de tăiat fier a fost proiectată și realizată tot în cadrul acestei întreprinderi.

Care a fost imboldul de a-și începe activitatea în cadrul acestui incubator?

Am activat în incubator chiar de la fondarea acestuia. A fost o colaborare mai mult decât fructuoasă și am beneficiat de facilități oferite.

Țin să menționez importanța instruirii de care am avut parte aici și datorită căreia îmi pot administra eficient afacerea. Cursurile la care am învățat cum să gestionez timpul ori ce tehnici de marketing să utilizez pentru ca afacerea să crească sunt mai mult decât vitale pentru un antreprenor.

Dacă tot ați menționat, mai devreme, despre tehnici de marketing, pe care le utilizați în afacerea Dvs?

Cea mai bună promovare vine din partea clienților noștri. Un feedback din partea lor, rezultă o promovare mai mult decât bună. Până în prezent am avut comenzi atât din regiune, cât și din alte raioane. De asemenea, am avut o comandă chiar în Paris și ne mândrim foarte mult cu asta. Lucrurile astea ne motivează să lucrăm și mai bine.

Cum vedeți dezvoltarea afacerii pe care o conduceți?

Ne dorim să avem parte de comenzi mai frumoase, mai complexe și interesante. Doar așa vom reuși să nu stăm pe loc, să evoluăm continuu.

Ne plac provocările, pentru că datorită lor ne perfecționăm.

Ce sfat i-ați da celor care abia se gândesc să-și dezvolte o afacere?

Dacă aveți timp liber, nu ezitați să explorați ceea ce vă pare interesant. Niciodată nu poți să știi ce lucru te va inspira să-ți dezvolți propria afacere.