Victoria Novac

Afacerea pe care o dezvoltă Victoria Novac împreună cu familia sa, este una dintre cele mai frumoase, deoarece este destinată mai mult copiilor, deși nu-i exclude pe cei maturi. „Edujoc” a devenit un brand național prin specificul, dar și prin abordarea obiectului afacerii de către fondatori. Ei oferă oamenilor jocuri și jucării din lemn, iar unul dintre servicii presupune testarea fiecărui joc sau jucării de către adulți și copii înainte de procurare. Pentru această abordare, în 2014 compania a obținut titlul de cei mai creativi antreprenori din Moldova. Din contul Programului „Pare 1+1” atelierul de producere a jocurilor a fost dotat cu utilaj nou, ce permite producerea unor noi modele de jucării și, în același timp, a contribuit la reducerea costurilor actuale de producere.

Cum a apărut ideea de afacere?

default name Totul a început din pasiunea noastră pentru educație și grija pentru copii, astfel în 2012 am adunat un grup de experți (copii de la 3 la 99ani), am luat câteva cuburi din atelierul bunelului și a început... joaca! Așa am obținut prima victorie în lupta cu televizorul și computerele!

Din aprilie 2012 ne jucăm și învățăm, creăm, importăm jocuri și jucării, și inventăm metode noi de a preocupa și inspira copiii.

Pentru părinții care nu au timp sau nu au cum să ajunga prin magazine dupa jucării, am creat Carul cu Educație, care livrează jucării educative la orice adresă. Am reusit să atragem lângă noi cei mai talentați si frumoși oameni, iar în 2014 am obținut titlul ”Cei mai creativi antreprenori din Moldova”.

Atelierul bunicului unde bucățile de lemn prind viață l-am mărit, iar momentan oferim o colecție impresionantă de materiale didactice, seturi de creație, articole de decor, jucării educative și jocuri de logică.

În magazinele „Edujoc”, părinții au posibilitatea sa pipăie, testeze și să înțeleagă pe viu valoarea și potențialul educativ ce-l oferă jocurile. Totodată ajutăm părinții să le ofere copiilor cele mai bune și potrivite jucării, pentru ei sau copii.

Afacerea noastră e socială. Din profitul înregistrat, organizăm ore de joacă, seminare și ateliere gratuite pentru copii, părinți si educatori. Misiunea noastră este ca fiecare copil din Moldova să aibă în casă măcar o jucărie educativă, potrivită vârstei, talentului și preferințelor.

Cu ce probleme v-ați confruntat în procesul de inițiere a afacerii?

Deoarece n-aveam experiență și educație antreprenorială multe lucruri le-am învățat “din mers”. Însă acum investesc în mine și echipa, deoarece doresc ca afacerea să crească. O altă problemă, des întâlnită în mediul de afaceri, sunt resursele umane. Încercăm să găsim soluții, dar lucrurile se mișcă încet.

De unde ați aflat despre Programul PARE 1+1?

Prima dată despre Program am auzit în cadrul concursului “Cel mai bun plan de afaceri”, organizat de ANTIM, apoi la alte conferințe la care am participat.

Este sau nu simplă procedura de aplicare la program?

Procedura nu este simplă, dar nici complicată. Trebuie să te informezi, să depui efort, să dai dovadă de cunoștințe, să sacrifici timp. Atunci când întradevăr îți dorești ceva - obții, dacă depui străduințe. Important e să știi care îți este scopul, unde vrei să ajungi și cum echipa din cadrul Programului ” Pare 1+1” te poate ajuta.

Cum apreciaţi impactul Programului PARE 1+1 asupra activității întreprinderii?

Impactul este unul pozitiv și pe termen lung. Am primit încurajări și sprijin de la experți, mentori, instructori. A fost binevenit faptul că am aderat la comunitatea antreprenorilor. Acum capacitatea de producere a atelierului “EduJoc” este mult mai mare, condițiile de lucru au fost îmbunătățite, iar noi proiecte și idei așteaptă a fi implementate în viitorul apropiat.

Care sunt barierele pentru dezvoltărea unei afaceri în Republica Moldova în opinia Dumneavoastră?

Instabilitatea economică, corupția și schimbările imprevizibile din societate au un impact negativ și toate acestea luate împreună îți oferă un grad mare de incertitudine atunci când gestionezi afacerea.

Ce vă propuneți pentru viitor?

Am început un nou proiect cu designerul Mihai Stamati. Vom lansa în acest an mai multe articole pentru copii și familie. Întrucât atelierul vechi a devenit neîncăpător am construit o hală de producere și o mică fabrică unde am adus deja o bună parte din utilaj, dar urmează să mai achiziționam echipament pentru optimizarea procesului de producere.

Ce-i sfătuiți pe cei care doresc să inițieze și să dezvolte o afacere?

Platon spunea că poți descoperi mai multe despre o persoană într-o oră de joc decât într-un an de conversație. Noile tehnologii fiind în dezvoltare și mai având și griji cotidiene uităm cum e să ne jucăm, deaceea am început aventura aceasta frumoasă - ca să învățăm lumea să se joace.

Initiațiva, curajul, creativitatea, asumarea răspunderii și gândirea critică sunt cele mai importante calități de care trebuie să dea dovadă un antreprenor. Viitorilor antreprenori le recomand să studieze piața înainte de a-și lansa afacerea și la părerea mea este important ca ei să fie pasionați de ceea ce fac.