Alexandru Antoci


Din anul 2013 familia lui Alexandru gestionează 7 hectare de livadă de pruni. Ca și orice altă afacere în domeniul agriculturii, creșterea prunelor comportă mai multe riscuri, iar cel mai mare risc este piața de desfacere. Fiind la muncă în Marea Britanie și dorind să dezvolte o afacere la baștină, care să-i asigure familie un câștig constant , Alexandru a decis să construiască o uscătorie de fructe, formată din două tuneluri cu capacitatea de uscare de cca. 8 tone (fructe proaspete), care îi va da o valoare adăugată mai mare. Investiția a constituit 750 mii lei și îi va permite fabricarea unui produs calitativ și corespunzător standardelor pentru accesarea pieței externe.

Cât de viabilă este o idee de afaceri în agricultură în Republica Moldova?

Agricultura rămâne a fi unul dintre domeniile de activitate de bază pentru Republica Moldova, astfel încât și afacerile în agricultură pot fi viabile, cu condiția de a implementa tehnologii noi și a respecta standardele de calitate.

default name A fost greu?

Problemele apăreau în fiecare zi și majoritatea lor erau total noi și necunoscute. În primul rând timpul pierdut pe la ușile funcționarilor pentru a perfecta o mulțime de documente, autorizări, adeverințe, cereri, certificate, etc. Pe de altă parte, problemele apar din insuficiența de informații și cunoștințe în anumite domenii, pe care nu știi cum să le gestionezi. Iar cele mai mari probleme sunt cele financiare, când nu-ti ajung bani pentru a finaliza cele propuse și începi să acumulezi datorii. Dar toate problemele pot fi soluționate atâta timp cât ești perseverent și muncești.

Cât de mult v-a ajutat Programul Pare 1+1 pentru realizarea visului?

Impactul acestui proiect asupra dezvoltării afacerii pe care o gestionez a fost unul vital. PARE 1+1 a constituit factorul determinant la dezvoltarea/extinderea afacerii. Fără ajutorul acestui proiect probabil că, în viitorul apropiat, afacerea mea rămânea doar la nivel de idee.

Cum vă doriți ca întreprinderea să crească?

Aș dori să fie exportatori. Este un drum destul de greu și anevoios să penetrez piețe externe și aici cred că ar trebui să ne ajute instituțiile statului. Să dezvolte instrumente de promovare a exporturilor. Fiecare în parte e foarte greu, atâta timp cât ești mic și fără bani. Dar exportul produselor agricole reprezintă unica șansa a industriei de producere din RM pentru a supraviețui și a se dezvolta.

Ce aveți să le spuneți tinerilor antreprenori?

Celor care doresc să inițieze/dezvolte o afacere, în primul rând le doresc succes și-i felicit că au astfel de gânduri/idei, deoarece ei reprezintă motorul unei economii și a unei societăți sănătoase. Îi sfătuiesc să facă o analiză economică detaliată și profundă a afacerii, să producă/presteze bunuri și servicii calitative, să-și asume o doză de risk, să profite de toate oportunitățile apărute (de exemplu PARE 1+1).