PROCEDURA DE INSOLVABILITATE

Problemele financiare ale unei companii și riscul de a nu-și putea îndeplini obligațiile față de creditori sunt motive pentru a fi declarată insolvabilă. În conformitate cu Legea insolvabilității, aprobată prin Legea nr.149 din 29.06.2012, insolvabilitatea este situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a îşi onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie.


Potrivit Legii insolvabilității, participanţi la procesul de insolvabilitate sunt:

  • administratorul provizoriu;
  • administratorul insolvabilităţii;
  • lichidatorul;
  • creditorii;
  • adunarea creditorilor;
  • comitetul creditorilor;
  • debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului;
  • alte organe şi persoane stabilite în lege.
Fazele ciclului de derulare a procesului de insolvabilitate pot fi redate prin următoarea schemă: default name Procesul de insolvabilitate se intentează doar în temeiul unei cereri de intentare a procesului de insolvabilitate (în continuare – cerere introductivă).


Conform art.12 din Legea insolvabilităţii, dreptul de a depune cerere introductivă îl au:

  • debitorul (orice persoană, indicată la art.1 alin. (2) al Legii insolvabilității), care are datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale, împotriva căreia a fost depusă în instanţă de judecată o cerere de intentare a unui proces de insolvabilitate) şi
  • creditorii (persoană fizică sau persoană juridică deţinător al unui drept de creanţă asupra patrimoniului debitorului, care poate face dovada creanţei sale faţă de acest patrimoniu).


Prin excepţie, se permite ca cererea introductivă să o depună şi alte organe, cum ar fi Comisia Naţională a Pieţei Financiare etc.

1. Primirea şi examinarea cererii introductive

Procedura de insolvabilitate se divizează în două etape:

  1. Primirea şi examinarea cererii introductive;
  2. Desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de insolvabilitate.


O asemenea divizare rezultă din esenţa actelor de procedură care se desfăşoară pe parcursul întregii proceduri. Dacă în cazul primei faze totul este îndreptat spre verificarea existenţei sau inexistenţei temeiurilor de insolvabilitate, cea de-a doua etapă este îndreptată spre scopul întregii proceduri – satisfacerea creanţelor creditorilor.

Aşadar, până la intentarea procedurii propriu-zise de insolvabilitate, există o etapă specifică reglementată de art.9-33 din Legea insolvabilităţii, care constă în primirea şi examinarea cererii introductive. Este o etapă specifică în cadrul procedurii de insolvabilitate deoarece: a) este o etapă premergătoare intentării procedurii de insolvabilitate menită a verifica existenţa temeiurilor de insolvabilitate invocate; b) în cadrul ei se examinează circumstanţe de fapt şi se administrează probe pentru constatarea incapacităţii de plată sau a supraîndatorării debitorului; c) este o etapă tranzitorie în cadrul căreia se dispun măsuri asiguratorii pentru conservarea şi păstrarea la maximum a masei debitoare în eventualitatea pornirii unei proceduri de insolvabilitate.

Ca rezultat al depunerii cererii introductive, instanţa de judecată mai întâi dispune prin încheiere primirea spre examinare a acesteia (art.21 din Legea insolvabilității), ceea ce nu înseamnă încă intentarea procedurii de insolvabilitate. Deşi formal prin primirea spre examinare a cererii introductive se pune începutul raporturilor de procedură civilă, aceasta nu presupune intentarea procedurii de insolvabilitate propriu-zise. Şi doar după verificarea existenţei sau inexistenţei temeiurilor de insolvabilitate instanţa dispune intentarea procedurii de insolvabilitate în privinţa debitorului.

Primind cererea introductivă, instanţa judecătorească verifică îndeplinirea condiţiilor de formă şi de fond pentru înaintarea cererii introductive (art.166, 167 din Codul de procedură civilă şi art.16, 17, 20, 236 alin.(1), 241 alin.(1), 245 alin.(1) din Legea insolvabilităţii). Dacă cererea introductivă corespunde cerinţelor, instanţa de judecată o primeşte spre examinare, pronunţându-se printr-o încheiere în maximum 3 zile de la data depunerii cererii (art.21 alin.(2) din Legea insolvabilității). Dacă cererea introductivă nu corespunde cerinţelor, instanţa de judecată poate să restituie cererea fără examinare (art.22 din Legea insolvabilității) sau să refuze în primirea cererii introductive (art.169 din Codul de procedură civilă).

Prin încheierea de primire spre examinare a cererii introductive, instanţa de judecată instituie perioada de observaţie şi numeşte administratorul provizoriu. Perioada de observaţie presupune o perioadă de supraveghere a activităţii debitorului instituită din oficiu de instanţa de judecată în cadrul căreia debitorul îşi continuă în mod firesc activitatea economică sub conducerea administratorului provizoriu. Perioada de observaţie poate dura până la 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii încă pentru 15 zile. Ca rezultat, aceasta este perioada maximă în care se poate întinde etapa de examinare a cererii introductive.

Un moment important la etapa primirii şi examinării cererii introductive constă în numirea administratorului provizoriu, dar și aplicarea altor măsuri de asigurare. Aplicarea acestora nu constituie un drept, ci o obligaţie a instanţei de judecată. Instanţa de judecată din oficiu va aplica măsurile de asigurare prevăzute la art.24 din Legea insolvabilităţii: a) numeşte un administrator provizoriu şi obligă debitorul ca în perioada de observaţie deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu; b) la cererea motivată a creditorilor sau administratorului provizoriu ori din oficiu, dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului; c) pune sub sechestru bunurile debitorului şi corespondenţa lui comercială; d) suspendă urmăririle individuale ale creditorilor şi executările silite asupra bunurilor debitorului, precum şi curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului; e) pune sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale ori decide ca acestea să poată fi înstrăinate doar cu învoirea expresă a administratorului provizoriu.

Până la adoptarea de către instanţă a hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, deponentul îşi poate retrage cererea introductivă. Renunţarea la cererea introductivă nu privează persoanele care s-au alăturat acestei cereri de dreptul de a solicita examinarea pricinii în fond (art.31 alin.(1) din Legea insolvabilității).

Intentarea procedurii de insolvabilitate

Intentarea procedurii de insolvabilitate presupune inițierea acestuia la cererea debitorului sau a creditorului în instanța competentă, în scopul satisfacerii creanțelor creditorului sau creditorilor debitorului, asigurării protejării circuitului civil şi stabilității acestuia.

Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Incapacitatea de plată reprezintă acea situaţie financiară a debitorului, caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi.

Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supra îndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului său. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activităţii lui dacă acest fapt este posibil.

Supra îndatorarea este acea situaţie financiară a debitorului, a cărui răspundere este limitată prin lege la valoarea patrimoniului său, unde valoarea bunurilor nu mai acoperă obligaţiile existente ale acestuia. Potrivit art.10 din Legea insolvabilităţii, supra îndatorarea ca temei de insolvabilitate poate fi invocată doar în privinţa persoanelor juridice.

La determinarea temeiurilor de intentare a procedurii de insolvabilitate, se iau în calcul (art.11 alin.2 din Legea insolvabilităţii):

  1. Mărimea obligaţiilor pecuniare, inclusiv suma restanţei la livrarea bunurilor, la prestarea serviciilor şi la îndeplinirea lucrărilor care urmează a fi plătite de către debitor;
  2. Mărimea datoriilor la credite, la împrumut, plus dobânda care urmează a fi achitată de către debitor;
  3. Mărimea prejudiciilor care urmează a fi recuperate de la debitor;
  4. Mărimea obligaţiilor la bugetul public naţional prevăzute de lege.


2. Desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de insolvabilitate

În baza aprecierii temeiurilor de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, instanţa hotărăşte asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii acesteia. Importanţa adoptării hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate este una categorică pentru întregul proces, fiind cauza şi momentul de început al tuturor acţiunilor legate de desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de insolvabilitate.

Prin hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, instanţa de insolvabilitate va institui un comitet al creditorilor şi va împuternici administratorul insolvabilităţii să preia în posesiune şi administrare, inclusiv prin executare silită, bunurile ce aparţin masei debitoare. În hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate se indică: a) denumirea/numele şi prenumele, sediul/adresa, codul fiscal, domeniul de activitate al debitorului; b) numele, prenumele, adresa administratorului insolvabilităţii; c) locul, data şi ora şedinţei de validare a mărimii creanţelor (şedinţa de validare) şi, după caz, locul, data şi ora adunării creditorilor de audiere a raportului administratorului insolvabilităţii (adunarea de raportare); d) ora intentării procesului de insolvabilitate.

Dispozitivul hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Totodată, administratorul insolvabilităţii expediază o notificare despre intentarea procedurii de insolvabilitate către toţi creditorii cunoscuţi pentru ca aceştia să înainteze creanţele faţă de debitorul insolvabil (art.35 alin.(4) din Legea insolvabilităţii).

În afară de notificarea creditorilor, administratorul insolvabilităţii mai este obligat să expedieze hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate debitorului, Camerei Înregistrării de Stat, inspectoratului fiscal de stat teritorial, băncilor în care debitorul are conturi şi, după caz, registrelor în care se înregistrează gajul, organului cadastral teritorial, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, registrelor de stat ale transporturilor, altor instituţii şi autorităţi relevante.

Efectele intentării procedurii de insolvabilitate

Efectele intentării procesului de insolvabilitate sunt reglementate de art.74-114 din Legea insolvabilităţii.

Conform art.74 din Legea insolvabilităţii, efectele generale din momentul intentării procedurii de insolvabilitate sunt:

  • înlăturarea de iure a debitorului de la administrare. În comparaţie cu perioada de până la intentare, când înlăturarea debitorului de la administrarea întreprinderii poartă caracterul unei măsuri de asigurare, după intentarea procedurii de insolvabilitate, dreptul debitorului insolvabil de a administra întreprinderea şi a dispune de bunurile sale încetează de drept. Mai mult, în calitate de sancţiune legea prevede că orice act de dispoziţie al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după intentarea procedurii de insolvabilitate este nul (art.74 alin.(2) din Legea insolvabilităţii);
  • activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă;
  • achitările cu debitorul se fac numai prin contul bancar de acumulare, gestionat de administratorul insolvabilităţii/lichidator;
  • orice garanţie de executare a obligaţiilor se acordă numai de către administratorul insolvabilităţii/lichidator, cu autorizarea adunării sau a comitetului creditorilor;
  • sechestrarea patrimoniului debitorului, alte măsuri de asigurare sau de limitare a debitorului, administratorului insolvabilităţii/lichidatorului în dreptul de administrare şi de valorificare a masei debitoare aplicate de alte instanţe de judecată sau de organele abilitate în acest sens se anulează de drept şi se aplică în exclusivitate numai de către instanţa de judecată care a intentat procedura de insolvabilitate;
  • asociaţii (acţionari, membri) debitorului nu au dreptul la separarea cotei de participaţie din masa debitoare în legătură cu ieşirea sau cu excluderea debitorului din lista asociaţilor (acţionarilor, membrilor) sau la partajarea averii lui;
  • răscumpărarea sau procurarea de către debitor a acţiunilor plasate, sau achitarea contravalorii părţii de participaţie este interzisă;
  • achitarea dividendelor, efectuarea altor plăţi legate de valorificarea hârtiilor de valoare, achitarea veniturilor pe cotele de participaţie, distribuirea profitului între asociaţii (membrii) debitorului sânt interzise.


Intentarea procesului de insolvabilitate are ca efect şi suspendarea proceselor civile în care debitorul îşi are calitatea fie de reclamant, fie de pârât. Conform art.84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, după intentarea procedurii de insolvabilitate, instanţa poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participare la proces.

Şedinţa de validare a creanţelor

Şedinţa de judecată în care se validează creanţele înaintate de creditori faţă de patrimoniul debitorului se numeşte şedinţă de validare. Convocarea creditorilor în şedinţa de validare se face prin hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate.

Desfăşurarea şedinţei de validare reprezintă un pilon fundamental pentru derularea în continuare a procedurii de insolvabilitate. Scopul şedinţei de validare este confirmarea creanţelor creditorilor.

O persoană poate fi recunoscută în calitate de creditor numai în cadrul şedinţei de validare a creanţelor. Până în acel moment, orice persoană care pretinde a avea creanţe faţă de bunurile debitorului se consideră că nu are încă statut de creditor, respectiv nu poate fi parte şi nici participant la procesul de insolvabilitate.

Şedinţa de validare îşi desfăşoară lucrările sub conducerea instanţei de judecată (art.55 alin.(8) din Legea insolvabilităţii), iar secretariatul este pus pe seama administratorului insolvabilităţii (art.55, alin.(1) din Legea insolvabilităţii). Administratorul insolvabilităţii întocmeşte şi înregistrează în instanţa de judecată tabelul definitiv al creanţelor care va conţine: lista creanţelor, temeiul, valoarea şi rangul lor, numele creditorilor, suma solicitată de creditor şi cea acceptată de administrator după verificare. Aprobarea tabelului definitiv al creanţelor se face în cadrul şedinţei de validare (art.110 din Legea insolvabilităţii).

Adunarea de raportare

Prima adunare a creditorilor se numeşte adunarea de raportare şi se convoacă după şedinţa de validare a creanţelor de către instanţa de judecată. Adunarea este prezidată de administratorul insolvabilităţii şi în cadrul acesteia creditorii decid cum să desfăşoare mai departe procesul de insolvabilitate.

Lucrările adunării de raportare sunt concentrate în jurul unui singur act, raportul administratorului insolvabilităţii privind situaţia economică a debitorului. Ţinând cont de propunerile administratorului şi de părerile exprimate pe parcurs, adunarea creditorilor urmează să decidă:

  • trecerea la procedura de restructurare sau
  • trecerea la procedura de faliment.


În dependenţă de hotărârea adunării creditorilor, instanţa de judecată urmează să confirme, printr-o încheiere, trecerea la procedura de restructurare (art.114 alin.(7) din Legea insolvabilităţii sau trecerea la procedura de faliment (art.114 alin.(9) din Legea insolvabilităţii).

Instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare, în următoarele cazuri:

  • debitorul nu şi-a declarat intenţia de a se restructura sau este decăzut din dreptul de a propune un plan al procedurii de restructurare, iar creditorii nu cer restructurarea lui;
  • niciunul dintre participanţii la procedură nu a propus un plan al procedurii de restructurare, în condiţiile şi termenele stabilite de prezenta lege, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
  • debitorul şi-a declarat intenţia de a se restructura, dar nu a propus în termen un plan de restructurare ori planul lui nu a fost acceptat şi confirmat;
  • obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sânt îndeplinite în condiţiile stipulate în planul confirmat sau activitatea debitorului desfăşurată pe parcursul restructurării aduce pierderi masei debitoare;
  • adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment.


Instanţa de insolvabilitate va pronunţa, prin încheierea de intrare în faliment, dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:

  • desemnarea unui lichidator, stabilirea atribuţiilor acestuia;
  • valorificarea şi lichidarea masei debitoare.


Încheierea de intentare a procedurii falimentului se publică în modul prevăzut la art.7 al Legii insolvabilității.

În cazul în care faţă de debitor nu s-a aplicat procedura de restructurare, iar în cadrul procedurii falimentului s-au constatat circumstanţe esenţiale, bazate în special pe date din analiza financiară potrivit cărora solvabilitatea debitorului poate fi restabilită, lichidatorul poate să convoace, din oficiu sau la cererea creditorilor sau a reprezentantului debitorului, adunarea creditorilor, în termen de o lună din momentul apariţiei acestor circumstanţe, pentru a se examina încetarea procedurii falimentului şi trecerea debitorului la procedura de restructurare.

Hotărârea adunării creditorilor privitor la încetarea procedurii falimentului şi la trecerea debitorului la procedura de restructurare se adoptă cu votul majorităţii simple a creditorilor cu drept de vot prezenţi la şedinţă, cu condiţia să deţină cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot validate pe care le reprezintă şi care nu au fost stinse la data convocării adunării. Odată cu confirmarea hotărârii adunării creditorilor, instanţa de insolvabilitate decide încetarea procedurii falimentului şi intentează procedura de restructurare a debitorului, care se va desfăşura în modul şi în termenele prevăzute la capitolul VI al Legii insolvabilității.

Restructurarea este o procedură de insolvabilitate ce se aplică debitorului în vederea achitării datoriilor lui, care prevede întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan al procedurii de restructurare, incluzând, împreună sau separat:

  • restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;
  • restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
  • restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul debitorului;
  • orice alte acţiuni neinterzise de legislaţia în vigoare.