Livrarea internațională și servicii de logistică

Prin logistică se subînțelege ansamblul operațiunilor care au drept scop punerea mărfii la dispoziția destinatarului în termenul și locul stabilit prin contract și la cel mai redus preț. Logistica include, prin urmare, toate activitățile care sunt legate de circulația mărfurilor.


Serviciile de logistică presupun între 5% și 20% din totalul prețurilor în întreprinderile comerciale sau producătoare.

Complexitatea anumitor operațiuni de expediere, atât în plan logistic, cât și în ce privește efectuarea formalităților vamale, impune adesea recurgerea la un expeditor, care reprezintă interfața dintre firmă și transportator și poate oferi prestații profesionale și specializate în funcție de modul de transport, destinație, natura mărfii și tipul de servicii solicitate de client.

Recurgerea la un expeditor este avantajoasă din punct de vedere financiar, deoarece acesta este în măsură să obțină de la cărăuși tarife preferențiale, reducând costul transportului pentru cel care face livrarea.


În ceea ce privește modalitatea de transport expeditorul poate să aleagă între: transportul rutier, feroviar, maritim, fluvial, aerian, rutier sau transportul multimodal.

1.Transportul rutier -  este metoda cel mai des utilizată de către exportatorii noștri. Aceasta presupune prețuri mai mici pentru export și mai multe comodități, permite livrarea direct pe adresa destinatarului.

2.Transportul feroviar- permite livrarea cantităților mari de produse cu greutate mare la prețuri mai accesibile. Diferența în ce privește prețul pentru serviciile de transportare este simțită mai ales în cazul distanțelor mari.

Pentru a exporta mărfurile pe cale feroviară, veți avea nevoie de un contract cu ÎS „Calea Ferată a Moldovei” sau cu un agent  autorizat.

Mai multe informații și date de contact, puteți găsi pe pagina oficială a întreprinderii – www.railway.md.

3.Transportul maritim. Principalul dezavantaj al transportului maritim este durata mare de timp până când marfa ajunge la destinație.Livrarea deseori poate dura o lună, rareori chiar două.

Pentru activitatea de export din Republica Moldova pe distanțe foarte mari sau pe alte continente puteți expedia marfa din Portul Internațional Liber Giurgiulești .

Cele mai apropiate porturi din țările vecine este cel din Odessa (Ucraina) sau Constanța (România).

4.Transportul aerian este cel mai scump dintre toate serviciile de transportare. Această modalitate de a vă exporta marfa este utilizată în special în  cazurile  când produsele au o valoare foarte înaltă , perioadă  de păstrare este mică ori în cazurile când e necesar ca produsele să ajungă de urgență la destinație.

În tehnica de realizare a transportului se disting următoarele posibilități:


1.Expedierea exclusivă;

2.Grupajul;

3.Navlosirea;


Costul total al operațiunilor de logistică influențează competitivitatea produsului exportat.