Programul de Atragere a Remitențelor în Economie ”PARE 1+1”

A fost aprobat prin HG Nr. 972 din 18.10.2010 și este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Programul este destinat lucrătorilor migranţi şi/sau rudelor de gradul întâi ai acestora care doresc să investească în lansarea sau/şi dezvoltarea unei afaceri proprii.


Grup țintă:


Lucrători migranţi sau rude de gradul întâi.


Lucrătorul migrant în condiţiile prezentului Program se consideră cetăţeanul Republicii Moldova, plecat peste hotarele ţării cu scopul desfăşurării activităţii de muncă.


Ruda de gradul I a migrantului poate fi soţul/soţia, părinţii/înfietorii, fii/fiicele.


Criterii de eligibilitate:

  1. cetăţean al Republicii Moldova;

  2. lucrător migrant din Republica Moldova sau rudă de gradul I – beneficiar de remitenţe;

  3. intenţionează să lanseze o afacere proprie în Republica Moldova sau să dezvolte afacerea existentă;

  4. dispune de capital propriu, provenit din remitenţe şi poate confirma prezentarea documentelor justificative, provenienţa mijloacelor financiare.


Programul PARE 1+1 se desfăşoară în 4 componente:


COMPONENTA  I – „Informare şi comunicare”

COMPONENTA II – „Instruire şi suport antreprenorial”

COMPONENTA III – „Finanţarea afacerilor /Regula 1+1”

COMPONENTA IV – “Monitorizare post-finanţare şi Evaluarea Programului”


Solicitanţii programului PARE trebuie să dispună de o întreprindere în faza de lansare ori dezvoltare, cu un capital social integral privat, înregistrate în una din următoarele forme organizatorico-juridice:


  1. Întreprindere individuală/Întreprinzător individual;

  2. Societate cu răspundere limitată;

  3. Gospodărie Ţărănească (de fermier);

  4. Cooperativa de producere;

  5. Cooperativa de întreprinzător.


Activitățile neeligbile în cadrul Programului


  1. importul de mărfuri, cu excepţia echipamentului de producţie şi materiei prime;

  2. comerţul sub orice formă;

  3. fiduciare şi de asigurări;

  4. fonduri de investiţii;

  5. bancare, de microfinanţare, alte activităţi financiare;

  6. schimb valutar şi lombard;

  7. jocuri de noroc;

  8. achiziţia bunurilor imobiliare;

  9. servicii în alimentaţia publică prestate în municipiile Chişinău şi Bălţi;

  10. servicii de imigrare sub orice formă;

  11. servicii notariale, juridice şi de avocat.


Prioritățile Programului “PARE 1+1”


  1. Crearea de noi locuri de muncă;

  2. Orientarea la export;

  3. Substituirea importurilor;

  4. Implementarea proiectelor de eficienţă energetică;

  5. Crearea şi dezvoltarea afacerilor în zonedescarcă;

  6. Aplicarea tehnologiilor moderne, transfer de know-how, inovaţii.


Pentru înregistrarea la Program, intră aici.


Pentru înregistratea la componenta Finanțare, intră aici.




Programul de stimulare a participării agenţilor economici la târguri şi expoziţii

Întreprinderile Mici şi Mijlocii pot beneficia de compensare parţială a spaţiului expoziţional în cadrul Programului de Stat de stimulare a participării agenţilor economici la tîrguri şi expoziţii.


În conformitate cu calendarul expoziţional pentru anul 2016 întreprinderile aferente sectorului IMM participante la expoziţiile: Moldenergy, Fabricat în Moldova, MOLDAGROTECH (spring), Moldconstruct, Tourism, Leisure Hotels, Food Technology, Food & Drinks, Packaging, Depot, Furniture, Farmer, Moldagrotech (Autumn), Moldova Fashion Expo, Infoinvent au beneficiat de compensări, în cuantum de maximum 50% din costul spaţiului contractat, dar nu mai mult de 4 m.p . Suma maximă transferată unui beneficiar nu a depăşit 2000 de lei.


Procedura de înregistrare la Program este una foarte simplă și constituie trei pași.

Vezi aici toate detaliile de care ai nevoie.




Gestiunea Eficientă a Afacerii (GEA)

GEA este un program destinat antreprenorilor de orice vârstă ce practică activităţi economice sub orice formă de organizare juridică, care doresc să-şi sporească abilităţile în domeniul antreprenorial pentru asigurarea gestionării eficiente a afacerii.


Modulele de instruire propuse sunt:

  • Planificarea strategică a afacerii;

  • Managementul financiar, inclusiv administrarea resurselor împrumutate;

  • Marketing online;

  • Proceduri de participare la proiecte europene;

  • Gestiunea eficientă a timpului;

  • Tehnici eficiente de vânzare și merchendaising;

  • Contabilitatea pe domenii de aplicare;

  • Legislaţia muncii şi managementul resurselor umane;

  • Activitatea economică externă şi relaţiile vamale.

  • Înregistrarea în calitate de plătitor a TVA şi aplicarea legislaţiei în domeniu;

  • Achiziţiile publice şi legislaţia în domeniu;



Cursurile de regulă durează 2 zile (21 ore academice)


Partenerii ODIMM în desfăşurarea Programului sunt Secţiile de economie a Consiliilor raionale şi Prestatorii de Servicii în Afaceri


Cursurile de instruire se desfăşoară pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Antreprenorii doritori de a participa în cadrul cursurilor de instruire au posibilitatea de a alege locul participării la seminar.


Înregistrarea la curs se face doar prin completarea formularului online pe care îl găsești aici.




Portalul finantare.gov.md

Pentru ca sectorul privat să genereze creştere economică şi să creeze noi locuri de muncă, acesta are nevoie de finanţare accesibilă şi de lungă durată.

În vederea dezvoltării sectorului privat, Guvernul Republicii Moldova mobilizează de la partenerii săi de dezvoltare bani în condiţii preferenţiale. Beneficiind de această asistenţă (scheme de credit, granturi sau subvenţii), antreprenorii moldoveni pot să-şi dezvolte afacerile, să-şi crească semnificativ calitatea şi capacitatea de export a produselor, astfel devenind mai competitivi şi creând noi locuri de muncă. Ratele dobânzii la aceste finanţări preferenţiale sunt mai joase, sau, în cadrul granturilor şi subvenţiilor, nu există. De asemenea, perioada de rambursare a împrumuturilor este de câteva ori mai mare decât la creditele comerciale, multe din ele având şi perioade de graţie.


Pentru a te informa despre toate aceste oportunități de finanțare, intră pe portalul www.finantare.gov.md unde vei afla: ratele dobânzii, finanţatorii, băncile sau instituţii participante, perioada de graţie, termenul de scadenţă, suma totală disponibilă şi altele. Informaţiile de pe site sunt permanent actualizate de către Cancelaria de Stat.